Uniunea Europeană este cel mai important partener de dezvoltare al Republicii Moldova
ISTORII
NOUTĂȚI
PROIECTE ȘI BENEFICIARI UE
UE are peste 100 de proiecte în derulare în Republica Moldova, care lucrează atât la nivel național (proiecte bilaterale), cât și în mai multe țări (proiecte regionale).
Aceste proiecte sunt implementate de o gamă largă de parteneri, inclusiv societatea civilă, organizații internaționale și instituții financiare, companii private, autorități locale și alți parteneri de dezvoltare.
Instituţii democratice consolidate în ţările din cadrul Parteneriatului Estic: proiectul Biroului pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului susţinut şi finanţat de UE
Consolidarea Înțelegerii Politicilor Europene prin Educație de Calitate Înaltă - Schemă de Burse la Colegiul Europei (Natolin) pentru Partenerii de Est
Facilitatea „Primarii pentru creștere economică” - Faza III
Sprijin pentru reformele educaționale și dezvoltarea competențelor în țările Parteneriatului estic (SER)
Oportunități
CONTACTAȚI-NE









